OZN

Niște frânturi „zburate” de pe fațada ARTCOR-ului și înfipte în betonul din curtea AMTAP

Ne-am dorit ca prin forma acestor obiecte să generăm diverse asocieri, iar una dintre ele este „zborul”

La conceptualizarea mobilierului pentru curtea centrului ARTCOR mi-am zis că că e cazul să merg pe o idee abordată foarte tehno. Și oricare nu ar fi soluția, obiectele din acest spațiu ar trebui să arate ca și „aterizate” din cer. Niște cioburi „zburate” de pe fațada clădirii și înfipte în betonul din curtea AMTAP. O serie de „Obiecte Zimțate Negre” din metal negru și placaj ruginiu care să împrumute un pic de culoarea Cor-Ten-ului. Așa a început căutarea soluțiilor de design, îndoind niște bucățele de carton într-o joacă de machetare inspirată de prin tehnicile origami.
OZN-urile pentru Artcor au o geometrie simplă, obținute prin plierea unor desfășurate din metal. Ne-am dorit ca prin forma lor să generăm diverse asocieri, iar una dintre ele este „zborul”. Cui dacă nu celor din sectorul creativ trebuie să le zboare imaginația și să treacă peste clișee în procesul lor creativ. Păi iată, ținând cont de context am renunțat la percepția tipică de bănci și am dat frâu liber jocului, ne-am delectat cu proporțiile, culorile, clar-obscurul, factura și inevitabil am mai adăugăm un pic de ergonomie și practicitate.

Suprafețele din placaj și piesele din metal au fost produse la diferite ateliere și s-au întâlnit direct la ARTCOR, potrivindu-se milimetric la asamblare. Așa au „aterizat” OZN-urile cu doar o zi înainte de deschidere… Le-am aranjat în spațiu din curte, sincronizate subtil cu liniile de pe betonul  proaspăt turnat și ne-am pus pe pe observate la cum interacționează cu aceste obiecte rezidenții, sau cei care fac un popas pe la Centrul Industriilor Creative din Chișinău. Evenimentul de deschidere din 3 iunie 2019 ne-a arătat din plin funcționalitatea OZN-urilor, așa că împăcați și cu mândrie le-am lăsat să fie parte din familia ARTCOR

Întreg procesul de producție – într-un articol pe Blog

Fotografie de produs: Igor Rotari, Mihai Stamati

Materiale

  • Metal și placaj

Dimensiuni

  • OZN 1: 1800 x 1200 mm, H 600 mm
  • OZN 2: 1400 x 1000 mm, H 500 mm
  • Parapet: 2000 x 1200 mm, H 750 mm