Negru

Serviciu pentru ceai din ceramică neagră

Proiectul NEGRU face parte dintr-o serie de inițiative susținute prin concursul ReDesign Crafts de către ING România și The Institute, menit să încurajeze colaborările creative și de producere dintre designeri și meșteșugari.

Produs în colaborare cu Atelierul Ceramica Triboi

Prin proiectul „Negru” valorificăm împreună cu o dinastie de olari din R. Moldova performanțele estetice și funcționale ale ceramicii într-un context de design modern. Setul este format din ceainic și 6 căni ce îmbină armonios ceramica neagră pe post de vas cu un bun potențial de conservare a temperaturii și lemnul curbat pe post de mâner ușor detașabil. Separarea lemnului de ceramică facilitează transportarea și păstrarea setului, precum și întreținerea acestuia prin spălare.

Arta populară este un exemplu al desăvârșirii și al perfecționării continue a obiectelor uzuale, care, printr-un merit colectiv, cizelează atât forma cât și funcționalitatea produselor în raport cu materialele pe care le explorează. Această creație colectivă face ca obiectele, instrumentele din viața de zi cu zi a oamenilor să evolueze până la o maturitate testată de timp. În designul contemporan se simte nevoia de a „împrumuta” din creația populară atitudini creative, care să accentueze rolul omului la toate nivelele – atât la nivel de fabricație și cel de utilizare a produsului.

Pornind de la această idee ne-am dorit să îmbinăm aspecte ale designului modern cu filosofia muncii unei dinastii de meșteri olari alături de care să dezvoltăm un produs.Ne-am dorit să promovăm potențialul meșteșugarilor și să îl traducem într-o dimensiune în care obiectele pe care aceștia le confecționează, să capete diversitate funcțional-decorativă nu doar prin schimbarea geometriei formelor, dar și prin combinarea mai multor materiale. Prin proiectul „Negru” am explorat proprietățile fizice ale ceramicii negre și ale lemnului, am împrumutat din atitudinile afective față de întreg procesul de lucru al meșterilor și am valorificat tehnicile practicate generații la rând de către aceștia.

Am îmbinat funcțional volume simple modelate la roata olarului, sau turnate în matrițe cu elemente arcuite din lemn. Ne-am propus să valorificăm pe de o parte capacitatea ceramicii de a conserva temperatura pe termen îndelungat, iar pe de altă parte proprietatea termoizolantă a lemnului și flexibilitatea acestuia. Rezultatul și procesul în sine ne-a confirmat încă o dată că designul contemporan are multe de învățat de la meșteșuguri. E vorba de candoarea, corectitudinea și sinceritatea cu care arta populară naște obiectele. Pe de altă parte meșteșugurile au nevoie de design pentru a fi revitalizate și integrate la stilul modern de viață. Este esențial ca acestea să se susține reciproc, dacă nu chiar să redevină un întreg.

Detalii despre procesul de producere – pe BLOG

Fotografie de produs: Igor Rotari, Igor Schimbător Studio, Mihai Stamati

Materiale

  • Ceramică neagră
  • Lemn de frasin

Volum

  • Ceainic 1000 ml
  • Cană 170 ml