În căutarea betonului catifelat

Despre un complex de mobilier urban pe care ar trebui să-l descoperi prin atingere. Sau ultra-complex vorbind: cum am încercat noi să traducem oximoronul în limbajul designului.

Câțiva ani în urmă am avut o revelație descoperind pietrele unui râu de munte. Mari, lustruite, forme organice și catifelate, plăcute la atingere. Ziceam că sunt numai bune de folosit pentru a crea mobilier urban oriunde în lumea asta, mai greu e cu transportarea lor. Senzația a rămas întipărită și mi-a trezit curiozitatea explorării în proiectele de mobilier urban a materialelor dure, brutale, dar care în final să ofere finețea tactilă. Dar cum noi suntem departe de astfel de pietre, ideea a rămas să plutească…

În toamnă, la Chișinău pe strada Lazo s-a deschis Poetry CoffeeShop, dar înainte de asta, i-am cunoscut pe cei care au însuflețit acest loc și care îi mențin zilnic pulsul activ – așa cum ar fi după mai multe cafeluțe. După întâlnirea cu ei m-am trezit și eu cu un rol important, „împuternicit” de a însufleți spațiul din fața cafenelei. Am rămas încântat de Tinca, Domnul Victor și Vicu, mai ales pentru entuziasmul și dorința lor de a contribui la schimbarea peisajului urban. Fără restricții și cu toată încrederea acordată, am început cercetările – proces  în care una peste alta s-au intersectat povești ale vestitelor cafenele vieneze, cu mobilierul lor iconic și dorința nestinsă de a crea explorând noi materiale

Am mizat pe ideea creării unui complex, un spațiu integru în fața cafenelei dotat cu două bănci, o măsuță și câteva ghivece care să aparțină tuturor. Un loc care să predispună la comunicare și răgaz, fără adiere de terase cu apartenență. După câteva schițe, toate gândurile duceau la acele pietre de râu, dar mai ales la finețea lor tactilă.

 

Am pornit de la experiența senzorială, de la forme plastice din beton cu suprafața ideal netedă, obținute prin turnarea în matriță izolată cu polietilenă. Un efect  pe cât de simplu pe atât de plin de surprize și care asigură acea senzație de suprafață catifelată.  Fără multe alte detalii, conceptul a plăcut, iar ce a urmat e un lung drum de manoperă, un drum care după etapa de proiectare a ricoșat puternic în zona sculpturii și a tehnicilor acestui domeniu.

Primele machete au fost făcută din plastilină, etapă în care s-a lucrat la forma generală a obiectelor. La Atelier 99 aceste machete au fost scanate și transpuse în format 3D pe calculator (mulțumesc băieți), după care am pregătit șabloane și secțiuni pentru realizarea modelelor 1:1, necesare pentru producerea matrițelor.

 

Ne-am propus să implementăm acest proiect la Ciutești… Tata (Grigore Stamati) a luat rol de sculptor și modelator, făcând ca în atelierul de acolo, încet încet să prindă contur formele viitoarelor betoane. S-a experimentat mult, s-a așteptat mult, iar curiozitatea față de finalitate a fost cea mai mare motivație. Modelul era gata și impresia despre cum vor arăta băncile și cât de comode vor fi, era deja creată. Ne-am bucurat și ne-am înarmat cu răbdare pentru că urma o altă etapă, poate cea mai grea… Matrițele

Matrițele, sunt ca și betoanele… Grele. Vrăjmaș de grele. Dar altfel nu a fost chip să le facem. Vechea mea experiență de lucru cu matrițele din fibră de sticlă nu a fost destulă aici, așa că de această dată regula matrițelor a stabilit-o Păvălache… E tehnica de matrițare pe care el o folosește în sculptură, doar că noi am aplicat-o la o scară mult mai mare decât a avut el ocazia să o facă până acum. Câteva deplasări la Ciutești, o schemă bine pusă la punct și iată că modelele au fost „îmbrăcate” cu ghips, după care lăsate să aștepte.

 

Matrițe, polietilenă, armătură, scripet și…. mortar. Toate astea pregătite pentru turnarea betonului, dar însuși procesul de turnare nu a fost atât de laconic precum această înșiruire de cuvinte. Armarea ne-a dat bătăi de cap și a trebui să-i dedicăm mult mai mult decât erau așteptările. Le-am turnat și le-am dat răgaz, iar între timp am croit lemnul pentru șezut. Lemnul aduce acestor obiecte un pic de căldură prin culoare și textură. Fără de el betoanele par atât de „tirane”. Catifelate , dar totuși tirane.

Odată terminate ne-am pus pe așteptat primăvara, ca între timp betonul să devină cremene, iar soarele să ne îmbie afară. Toate până într-o zi când a sunat Tinca și a zis: hai să le instalăm de ziua poeziei.  …Hai, zic eu și am chemat la Ciutești macaraua.

 

 

Mulțumesc echipei că a trăit acest proiect ca pe un experiment și mă bucur că am reușit să-l facem acasă, la atelierul din Ciutești.

Mulțumesc Poetry CoffeeShop pentru felul vostru de a fi, mulțumim pentru încredere și pentru „Cafeaua care inspiră”.

PS. În acest text nu au încăput merele de acasă aduse cu drag în capitală, nu au încăput cafeluțele și ceaiurile savurate printre vorbe calde și povești la Poetry. Nu a încăput focul din sobă și bunătățile pe care le gătea mama când reveneam de la atelier ți nu au încăput desenele gerului din geamul atelierului pe când se uscau matrițele… Ei, dar toate astea le păstrăm pentru noi ca dulcegării ale procesului.

 

Echipa

Mihai Stamati

Grigore Stamati

Pavel Obreja

Share your thoughts